90% dintre români își reamenajează locuința?

Articole / Categorii articole / Detalii articol
 

Descriere

De la începutul acestui an, compania Proges a realizat studiul „ Preferințele românilor în materie de materiale pentru amenajări interioare” în toată rețeaua proprie de magazine din țară care acoperă 50 de localități (Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Bihor, Brașov, Brăila, București, Botoșani, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Covasna, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Tulcea, Timiș, Oradea, Ploiești, Prahova, Satu-Mare, Sălaj, Suceava, Vaslui și Vâlcea). Au fost chestionați 50.231 de clienți noi de la care am aflat că 90% dintre ei achiziționează materiale în vederea reamenajării unui spațiu.
Astfel, comportamentul românilor este similar cu cel al consumatorului vest european care, datorită actualului climat economic, petrece din ce în ce mai mult timp în propriul cămin pe care îl reamenajează, transformându-l într-un spațiu cât mai plăcut. „ Reorientarea clientului către propriul cămin este o tendință deja universală la care ne-am aliniat și noi, acest studiu confirmându-ne acest lucru. Astfel, susținem dorința de reamenajare a românilor prin promoții lunare updatate la nevoile pieței, precum și prin game diversificate de produse care acoperă toate segmentele de consumatori” , afirmă Annamaria Anton-Bako, marketing manager Proges.
Din totalul respondenților, 90% au declarat că achiziționează materiale în vederea reamenajării locuinței sau a unui spațiu comercial, 9% pentru o construcție nouă și 1% pentru alte scopuri. Parchetul laminat este preferat de 47% dintre aceștia, iar 26% optează pentru pardoselile textile reprezentate de mochetă și covoare. Decorurile clasice de parchet (cireș, fag sau stejar) rămân în preferințele a 80% dintre români, iar 20% aleg decorurile exotice, decoruri cu o patină de vechi sau cele foarte ambițioase din piatră naturală, metalice, patinate ori high glossy. Tendința acestui an în amenajări interioare este o combinație inedită între classic, modern și ultramodern, rezultatul fiind un ambient sofisticat, dar cu accente eco.

Trei sferturi dintre români cumpără toată gama de accesorii
Datele studiului menționat au scos în evidență o creștere semnificativă a cererilor pentru produsele naturale sau cu aspect natural, cum ar fi parchetul masiv (6% dintre clienți) și cel triplustratificat (18%). Dacă din studiul realizat în anul 2007 reieșea că, spre deosebire de tendințele europene, românii nu utilizează parchet în baie sau bucătărie (preferate fiind livingul, dormitorul și holul), pentru 2008 se observă o schimbare de viziune a acestora, parchetul rezistent la apă (realizat integral din P.V.C.) câștigă teren, la fel ca și cel laminat (4% dintre cumpărători optând pentru el). Un alt aspect luat în considerare este formatul plăcilor, fiind la modă cele lungi care imită parchetul natural, cele foarte înguste, dar și cele tip shipdeck, în general fiind formate deosebite de plăci care asigură suprafețelor un aspect original.
Calitatea parchetului folosit se află în strânsă legătură cu calitatea accesoriilor folosite. Atenți la aceste detalii s-au dovedit a fi 67% dintre cumpărătorii Proges care achiziționează întreaga gamă de accesorii, iar 33% dintre ei improvizează cumpărându-le doar parțial și nepunând accentul pe o finisare de bună calitate. În ceea ce privește pardoselile textile, volumele mari sunt cele cu tonuri de maro, terra și bej, în timp ce pentru pardoselile textile destinate traficului comercial au întâietate culorile mai închise. O altă concluzie a studiului citat este că notorietatea unui magazin de produse pentru amenajări interioare este formată prin vizitarea tuturor magazinelor de specialitate din oraș și prin compararea produselor și a serviciilor, cred 82% dintre cei chestionați.



 

Autor / Sursa

Autor: Profit Imobiliar
 

Cuvinte cheie

amenajari, reamenajari, proges, covoare, parchet, mocheta, magazine, finisari
 

Tag-uri / Etichete

 

Comentarii

Nici un comentariu trimis!
 

Bookmark


Articole aleator din acceasi categorie


Noutati din domeniu
16 May 2012
Vara este acea perioada din an in care toata lumea isi face planuri de vacanta; un aer de relaxare si de bunadispozitie pluteste in aer. In vacanta ne detasam de stresul cotidian si incercam sa desfasuram activitati relaxante. Shoppingul este o activitate intens practicata de romani, mai ales pe perioada vacantei, atunci cand exista suficient timp pentru a colinda magazinele si pentru a alege... detalii
PageRank
Site-uri cu PageRank 4 9   site-uri inscrise cu PR 4
Site-uri cu PageRank 3 75   site-uri inscrise cu PR 3
Site-uri cu PageRank 2 95   site-uri inscrise cu PR 2
Site-uri cu PageRank 1 131   site-uri inscrise cu PR 1
Site-uri cu PageRank 0 2032   site-uri inscrise cu PR 0
Prognoza meteo
Inregistrare Newsletter
Adresa e-mail:
Cautare Google
Google